”Solaris Bus & Coach, lider european în producţia de vehicule electrice pentru transport public, anunţă că va livra 11 troleibuze Trollino 12 de ultimă generaţie în municipiul Târgu Jiu. Noile troileibuze vor începe să transporte călători în prima parte a anului 2022”, a informat compania.
Potrivit companiei, contractul a fost semnat recent, în urma unei licitaţii lansate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea totală a acestuia se ridică la aproape 4,5 milioane de euro.
Cele 11 troileibuze cu podea joasă sunt primele vehicule de transport public ale producătorului european care vor opera în Târgu Jiu. În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din oraşele: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, vehiculele electrice şi hibrid fiind preponderente.
De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalităţi din România.


