Marea speranta pentru toti cei care cred ca solutia iesirii din criza – nu neaparat din cea economica, ci mai degraba cea de constiinta – este interventia masiva a statului si asumarea a cat mai multe functii si cheltuieli: ultimele vesti legate de renuntarea la regula de aur a deficitului bugetar de maximum 3% din PIB. Comisarii europeni au deschis o portita a tolerantei bugetare, pe care statele vor intra cu dezinvoltura si pe care o vor da de pereti. Ce spun comisarii europeni? Pentru a permite o mai buna reactie din partea statelor anul viitor, in plina criza, nu se mai aplica regula deficitului; adica daca intra in recesiune sau sufera o scadere dramatica, tarilor li se va permite o depasire de câteva zecimale. In lipsa unor precizari exacte si cu o comisie care nu avea nici inainte prea multe arme pentru a raspunde exceselor guvernamentale, zecimalele se vor transforma in numere intregi, iar deficitele vor fi regula, si nu exceptia. Veti spune: daca sunt de folos economiei aceste cheltuieli, de ce sa nu existe deficite publice mai mari? In fond, statul nu da faliment. Nu da faliment, dar un stat cu deficite publice mari nu se simte bine. Rolul statului in economie nu e sa cheltuiasca mai mult decat are, pentru a-si arata dinamismul si competenta manageriala. Nu este nici acela de a sustine cât mai multe activitati care altfel ar sucomba – pentru ca nu sunt nici rentabile, nici eficiente – si nici de a masca protectia sociala sub forma unor activitati economice modeste. Daca sunt state europene unde administratia stie aceste lucruri din practica, nu din teorie, si care vor depasi deficitul de 3% cu o rezonabilitate presupusa pentru aceasta masura, in cazul României toate aceste presupozitii sunt mai mult decât riscante. Indiferent de guvernarea care va urma, tentatia abuzului de fonduri publice, excesul de interventionism si dorinta de a câstiga politic in urma accesului la indatorare a statului, toate acestea vor face foarte tentanta depasirea limitei celor câteva zecimale dupa trei la suta.
Chestiunea deficitului de 3% ar trebui rezolvata prin dereglementarea si reorganizarea administratiei publice. Guvernarea liberala a umflat, in buna masura nejustificat, sectorul public, a carui finantare a luat-o razna. Daca tot a castigat dreapta, asa cum au spus-o liderii partidelor ce se considera de influenta liberala, atunci acum e momentul pentru autentice masuri liberale prin care, pentru a nu pune statul in dificultate, deficitul trebuie gestionat cu grija, iar dereglementari ale serviciilor publice si reducerea administratiei sa fie reguli de guvernare, si nu exceptii. In plus, regula lui 3% trebuie mentinuta. Pericolul sanctiunilor de la UE a trecut. Si pentru ca tentatia de a depasi cele trei procente e mare, ea trebuie limitata administrativ. Mentiunea ca depasirea e posibila pentru proiecte de infrastructura nu este de ajuns. Pentru ca Guvernul ar utiliza fara sfiala banii pana in acest procent pe sustinerea activitatilor curente, si nu pe investitii. Ultima performanta guvernamentala arata ca investitiile s-au realizat in proportie de 50% la 10 luni, in timp ce bugetul gafaia la un pas de 3%. E o experienta care poate fi repetata cu mare probabilitate, indiferent de ce guvern vom avea, daca sacul banilor publici ramane desfacut.
Pentru a evita toate aceste tentantii si pentru a pastra disciplina bugetara adecvata, viitorul guvern are nevoie de un acord cu FMI. Fondul participa la asemenea acorduri cerand prudenta bugetara, impunand asumarea din partea Guvernului a unei discipline fiscale dure si a restrangerii cheltuielilor publice. Sunt doua elemente de care Romania are nevoie. Chiar daca banii fondului nu sunt neaparat necesari acum, disponibilitatea de a finanta Romania in cazul accentuarii crizei este binevenita, iar negocierea pe timp de pace e mai buna decat cea in timp de razboi. Un acord cu FMI ar putea aduce o disciplina bugetara fiscala de care Romania are urgenta nevoie si pe care nici un guvern nu o poate garanta, in lipsa acestui act formal. Bugetele Romaniei au fost tinute sub control in perioadele in care FMI era sub contract. De doi ani, FMI nu mai are acord cu tara noastra, si deficitele sunt tot mai mari. Spaima de Fond vine din restrictiile bugetare si fiscale pe care le impune. Nu trebuie acceptat tot ce spune Fondul (de exemplu majorarea TVA), dar principiile acordului care ar limita utilizarea banilor publici, ar reduce sectorul de stat si ar limita initiativele neinvestitionale ale guvernarii sunt binevenite. In fond, sunt regulile de reactie pe timp de criza. Iar 2009 va fi anul crizei.
