Estimările Biroului Internaţional al Muncii, bazate pe datele primite de la ONU şi de la Fondul Monetar Internaţional, arată că numărul şomerilor la nivel mondial ar putea să depăşească 190 de milioane de persoane, cât erau în 2007, şi să ajungă chiar la 210 milioane, la sfârşitul anului viitor.

Prin urmare, este nevoie de o acţiune rapidă şi coordonată a guvernelor, pentru a preveni şi tensiunile sociale, care s-ar putea extinde la nivel mondial.

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii a subliniat faptul că numărul muncitorilor săraci, care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, ar putea să crească la 40 de milioane de persoane, iar numărul celor care au mai puţin de doi dolari ar putea ajunge la 100 de milioane între 2007 şi 2009.