money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Sondaj NewsIn: BNR va reduce dobânda cheie cu cel mult 0,25 pp şi va menţine rata rezervelor obligatorii

Publicat la 04.05.2009, 17:05:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sondaj NewsIn:  BNR va reduce dobânda cheie cu cel mult 0,25 pp şi va menţine rata rezervelor obligatorii

"Semnele privind accentuarea contracţiei economice au devenit tot mai evidente, iar BNR va trebui să reacţioneze, însă reducerea dobânzii cheie cu cel mult 0,25 pp va avea un impact minor şi va fi mai degrabă un semnal. Este nevoie în continuare de injecţii şi de un control ferm al lichidităţii", a declarat, pentru NewsIn, economistul senior al ING Bank România, Nicolaie Alexandru Chidesciuc.

În acest sens, Chidesciuc a menţionat că dobânzile pe termen lung se menţin la niveluri ridicate şi este nevoie de "măsuri pronunţate din partea băncii centrale care să permită reducerea acestei diferenţe".

El susţine totodată că Banca Naţională a României (BNR) ar putea lua măsuri pentru un control "mult mai ferm" al lichidităţii, cum ar fi un nou calendar al operaţiunilor pe piaţa monetară.

În schimb, economistul-şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, mizează pe menţinerea dobânzii cheie, dar nu exclude un semnal din partea BNR prin reducerea dobânzii la 9,75% pe an. Cu toate acestea, reducerea ar avea doar un efect psihologic şi "nu susţine creditarea, ci va semnala încrederea în ţinta de inflaţie", a menţionat Anghel.

Şi economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, se aşteaptă ca banca centrală să menţină dobânda cheie la 10% pe an.

"Cel mai important e ca dobânzile să scadă în piaţă, iar scăderea din ultima perioadă a venit ca rezultat al injecţiei de lichiditate. Momentan nu e nevoie de tăierea dobânzii de politică monetară, ci este loc de reduceri ale dobânzilor din piaţă", a explicat Dumitru, care se aşzteaptă ca banca centrală să relaxeze politica monetară pe partea dobânzii cheie abia la şedinţa consiliului de administraţie din luna iunie.

Rozalia Pal, senior economist al Unicredit Ţiriac Bank, crede însă că stabilitatea cursului, în ciuda diminuării dobânzilor pe termen scurt din piaţa interbancară, "va lăsa teren băncii centrale să coboare dobânda cheie".

"Inflaţia a avut o evoluţie mai puţin bună decât s-a aşteptat BNR şi astfel ar trebui să tempereze gradul de relaxare a dobânzii cheie. Cu toate acestea, scăderea dobânzii se leagă de încetinirea economiei, dar mai ales de evoluţia creditării", a menţionat Pal.

Cu toate acestea, reluarea tendinţei dezinflaţioniste începând cu luna martie poate fi un motiv suficient pentru BNR, alături de întărirea politicii fiscale, care să ducă la reducerea dobânzii cheie, susţine şeful departamentului de cercetare al Volksbank România, Melania Hăncilă.

"Băncile se împrumută pe termen scurt de la BNR, iar acele dobânzi sunt reperul pentru dobânda cheie. Este în continuare nevoie de injecţii în piaţă, dar şi de reducerea dobânzii cheie, mai ales că acesta ar fi pasul următor după ce dobânzile din piaţă au început să scadă", a spus Hăncilă.

Şi analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu, mizează pe o reducere a dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la nivelul actual de 10% pe an, însă nu exclude nici o diminuare cu jumătate de punct procentual.

Cât priveşte ratele rezervelor minime obligatorii, toţi analiştii chestionaţi de NewsIn consideră că Banca Naţională a României nu va opera nicio modificare, după ce, la şedinţa de politică monetară din 31 martie, BNR a decis excluderea din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută cu scadenţa reziduală de peste 2 ani, începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2009.

"BNR va aştepta să vadă care sunt efectele acestei decizii şi câţi bani vor fi exact eliberaţi, pentru că este posibil ca între timp băncile să îşi fi rescadenţat deja unele dintre pasive", a mai spus Melania Hăncilă.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite