Potrivit Adinei Alberts, a trecut o săptămână de când Viorel Cataramă s-a expus riscului de infectare cu coronavirus, dar până astăzi nu a avut niciun simptom caracteristic virusului ucigaș.
„Pentru că sunteți atât de mulți prieteni care mă întrebați care este starea de sănătate a lui Viorel Cataramă, iată situația.
Astăzi se împlinește exact o săptămână de când soțul meu s-a autoexpus riscului infectării cu COVID -19.
Până în acest moment el nu a dezvoltat simptome caracteristice infectării cu noul coronavirus. Iar de boală SARS-Cov-2 nici nu poate fi vorba”, a scris Adina Alberts pe pagina personală de facbeook.
Totodată, dr. Adina Alberts a precizat că în afara unei dispnee ușoare, soțul ei nu a avut febră sau alte simptome. Aceasta a adăugat că a venit momentul ca el să se testeze de coronavirus, deoarece „până acum nu s-a mai testat”.





