Cele două delegaţii oficiale au semnat acordul ce constă în două documente, pregătite în ultimele săptămâni.
Acordul stipulează formarea unui joint venture, South Stream AD, care se va ocupa de construirea şi operarea tronsonului bulgar al gazoductului, partea terestră crucială a conductei. BEH şi Gazprom vor avea fiecare câte 50%.
"Aş dori să-i mulţumesc premierului Borisov pentru invitaţie, dialogul nostru este unul prietenesc", a declarat Putin, după semnare. "Cooperarea comercială şi economică ruso-bulgară merge bine. Relaţiile noastre sunt în diverse sfere, dar, cel mai important, în sectorul energetic", a subliniat el.
South Stream va fi gata în 2015 şi va transporta 63 miliarde metri cubi de gaz anual, adică 35% din exportul de gaz rusesc către Europa. Conducta va porni de lângă Novorosisk şi va ajunge în Varna. Sectorul subacvatic va avea 900 kilometri lungime.
În Bulgaria. conducta va avea două ramificaţii - una se va duce spre Grecia şi sudul Italiei, cealalată spre Austria şi nordul Italiei, prin Serbia, Croaţia şi Slovenia.
South Stream: Bulgaria şi Rusia au semnat acordul pentru tronsonul bulgar al gazoductului
Publicat la 14.11.2010, 09:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
