money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Specialiştii consideră că emisiunea de eurobonduri a fost lansată în pripă

Publicat la 13.06.2008, 09:00:01

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Specialiştii consideră că emisiunea de eurobonduri a fost lansată în pripă

Succesul emisiunii de euroobligaţiuni lansată de Ministerul de Finanţe este îndoielnic, spun specialiştii. Mihai Tănăsescu, reprezentantul Romaniei la FMI, consideră că emisiunea a fost lansată într-un moment inoportun, la costuri mult prea ridicate.

"Cred că momentul în care a fost lansat nu este moentul cel mai bun. Garaba cu care s-a făcut cred că arată acest lucru. Cred că era mai bine mult mai devreme. Cel puţin în perioada săptămânilor trecute eram sub 100 de puncte de bază la spread".

Analistul economic Matei Păun consideră că modul în care a fost lansată emisiunea de eurobonduri denotă lipsa de pregătire şi strategie a finanţelor. Statul s-a imprumutat prea scump, în conditiile în care o putea face mai ieftin de pe piaţa autohtonă.

"Acum un an de zile băncile ciocăneau la uşa Ministerului Finanţelor rugându-i să facă emisiuni de obligaţiuni. Pe vremea aceea costul ar fi fost cu 90% mai mic (aici mă refer la prima de ţară). Ca să faci în condiţiile de azi o emisiune de obligaţiuni la preţul la care s-a făcut şi pe termenul pe care s-a făcut, de 10 ani de zile, eu sincer nu înţeleg această gândire".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite