money.ro
Piețe financiareAna Draghici

Starea de sănătate a lui Hosni Mubarak s-a degradat în momentul sosirii la închisoare

Publicat la 02.06.2012, 15:42:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Starea de sănătate a lui Hosni Mubarak s-a degradat în momentul sosirii la închisoare

"Mubarak a suferit o problemă de sănătate surprinzătoare la sosirea sa cu elicopterul la închisoarea din Tora", la sud de Cairo, au informat televiziunea şi agenţia oficială Mena, fără a oferi alte detalii.

 

O mască de oxigen i-a fost aplicată, potrivit unor surse din domeniul securităţii.

 

Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă pentru uciderea unor manifestanţi în timpul revoltei care a dus la înlăturarea sa de la putere în 2011. Unul dintre avocaţii săi a anunţat imediat că acesta va face apel împotriva condamnării.

 

După încheierea şedinţei, Mubarak, care până în prezent era în arest preventiv la un spital militar, a fost transferat de la tribunal într-o aripă medicală a închisorii din Tora, o suburbie situată la sud de Cairo.

 

Starea sa de sănătate - cancer, depresie, probleme cardiace - face obiectul informaţiilor fragmentate şi adesea contradictorii încă de la înlăturarea sa de la putere, în februarie 2011.

 

De-a lungul procesului, ca şi în ziua verdictului, el a compărut în faţa judecătorilor întins pe o targă, închis într-o boxă cu grilaje.

 

Fostul preşedinte egiptean a refuzat, plângând, să părăsească elicopterul care l-a transportat de la tribunal până la închisoarea din Tora, a declarat anterior un oficial din serviciile de securitate.

 

"El plângea şi nu voia să părăsească elicopterul. Membri ai securităţii au fost nevoiţi să-l convingă să coboare", a precizat acest oficial.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite