Oficialii G7 au cerut, în timpul unei reuniuni organizate în Canada, o examinare atentă a propunerii Marii Britanii privind instituirea unei taxe pentru sistemul bancar, astfel încât să fie acoperite costurile programelor de sprijinire a sectorului financiar, care s-au ridicat la sute de miliarde de dolari în 2008 şi 2009.
"S-a ajuns la un acord general ca băncile să plătească pentru costurile crizei", a declarat ministrul de Finanţe german Wolfgang Schaeuble, iar omologul său canadian, Jim Flaherty, a afirmat că băncile trebuie să "suporte costurile contribuţiei lor la criză".
Orice astfel de taxă va trebui coordonată la nivel internaţional, au afirmat miniştrii prezenţi la reuniune. Totodată, impunerea unui nou impozit asupra sistemului bancar nu trebuie să sufoce recuperarea economică.
Alte detalii sunt aşteptate abia peste câteva săptămâni.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va prezenta, în aprilie, un raport privind opţiunile de a "cere băncilor să contribuie corect şi substanţial" la programele financiare. Raportul FMI a fost cerut în septembrie de G20. Oficialii G20, organizaţie care include mai multe state emergente importante şi este considerată un potenţial înlocuitor al G7, se vor întruni în luna iunie, în SUA.
Discuţiile despre impunerea unei taxe asupra sistemului bancar au fost declanşate de folosirea masivă a fondurilor guvernelor pentru salvarea de la prăbuşire a sistemului financiar, în urma celei mai grave crize din anii '30.
Marea Britanie a anunţat un impozit de 50% pentru bonusurile mari din sistemul bancar, iar Suedia a impus o taxă direct asupra împrumuturilor pentru a recupera 10,6 miliarde de dolari, bani acordaţi băncilor pentru a depăşi criza.
Totodată, şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, a propus o taxă execepţională, aplicabilă o singură dată asupra profitului băncilor, pentru a recupera banii contribuabililor investiţi în stabilitatea sistemului financiar.
După ce la finalul anului trecut Marea Britanie s-a alăturat Franţei şi Germaniei în proiectul instituirii unei astfel de taxe, Statele Unite, al căror suport este esenţial, au adoptat recent o poziţie critică privind profiturile din sectorul bancar. Preşedinţia SUA a propus ca băncile americane să plătească până la 117 miliarde de dolari pentru a acoperi sprijinul acordat de stat. În plus, Obama a cerut şi limitarea dimensiunii activităţilor comerciale bancare.
Statele G7 vor ca băncile să suporte costurile programelor de sprijinire a sectorului financiar
Publicat la 07.02.2010, 16:42:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
