Potrivit acuzaţiilor, Jon Chang Hyok, 31 de ani, Kim Il, 27 de ani, şi Park Jin Hyok, 36 de ani, au furat bani în timp ce lucrau pentru serviciile de spionaj militar din Coreea de Nord. Park a mai fost acuzat anterior, într-o plângere făcută publică în 2018.
Departamentul de Justiţie a anunţat că hackerii sunt responsabili de o gamă largă de activităţi penale şi atacuri cibernetice de amploare, inclusiv unul efectuat în 2014 împotriva Sony Pictures Entertainment ca răzbunare pentru producerea filmului “The Interview”, care a avut ca subiect asasinarea liderului nord-coreean.
Aceştia mai sunt acuzaţi că au participat la crearea virusului WannaCry 2.0, care a afectat în special Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie, în mai 2017.
Actele de inculpare mai acuză hackerii că au accesat reţelele informatice şi au abuzat de protocoalele SWIFT ale unor bănci din sudul şi sud-estul Asiei, Mexicului, Africii şi că au lansat aplicaţii maliţioase, din mai 2018 până în septembrie 2020, având ca ţintă aplicaţii pentru criptomonede.


