Statele Unite au prelungit până la 17 ianuarie 2026 termenul-limită al negocierilor pentru achiziționarea activelor internaționale ale companiei ruse Lukoil, permițând efectuarea unor tranzacții și activități de mentenanță, conform unui comunicat publicat miercuri pe site-ul Trezoreriei SUA, transmite Reuters.
Statele Unite mențin presiunea asupra companiilor petroliere ruse, extinzând totodată fereastra legală pentru vânzarea activelor
Statele Unite și Marea Britanie au impus în octombrie sancțiuni asupra unor mari companii petroliere rusești, Lukoil și Rosneft, în urma invadării Ucrainei.
După aplicarea sancțiunilor americane, Lukoil a întâmpinat perturbări în operațiunile internaționale. Compania extrage aproximativ 2% din producția globală de petrol în Rusia și în străinătate și a anunțat că caută cumpărători pentru activele sale internaționale, care generează circa 0,5% din producția globală și sunt evaluate la aproximativ 22 de miliarde de dolari, potrivit declarațiilor contabile din 2024.
Printre potențialii cumpărători se numără companiile americane ExxonMobil și Chevron, precum și fondul american de private equity Carlyle.






