Un impozit pe un profit inexistent. Aceştia însă nu sunt singurii bani daţi deagaba. Taxele notariale se calculează, de asemenea, tot la valoarea de 76.000 de euro. Nu este un scenariu, este un fapt real. Într-o situaţie identică s-au aflat anul acesta mulţi dintre cei peste 160.000 de români care au ales să vândă o locuinţă, chiar dacă piaţa a căzut dramatic. Prăbuşirea pieţei imobiliare aduce în buzunarele statului impozite care nu mai au nicio legătură cu preţurile de pe piaţă evidenţiate în contract, ci doar cu o grilă birocratică rămasă încremenită la nivelul anului trecut.
Conform Codului Fiscal, fiscul percepe impozit pe tranzacţiile imobiliare în funcţie de localitatea unde este acesta amplasat, de numărul de camere, etajul şi vechimea imobilului în care se află locuinţa în cauză. Legea fiscală stabileşte că vânzătorul are obligaţia să achite către stat un impozit de 2% din valoarea locuinţei dacă aceasta are un preţ de maximum 200.000 de lei şi a fost dobândită de vânzător cu mai mult de trei ani înainte de momentul tranzacţiei sau de 3% dacă intervalul în care vânzătorul a deţinut proprietatea este mai mic de trei ani. Pentru locuinţe sau imobile a căror valoare depăşeşte plafonul maxim de 200.000 de lei, valoarea impozitului este mai mare şi se calculează după alt algoritm.
“Impozitul se achită la notariat, la momentul semnării documentelor de transfer de proprietate, iar suma este virată de notari direct către administraţia financiară. Pentru a limita riscurile evaziunii fiscale şi a forţa vânzătorii să declare sumele reale, cu mai mulţi ani în urmă, statul a decis să introducă o grilă, în baza căreia să se perceapă impozit”, a explicat pentru Business Standard Miruna Popescu, de la Uniunea Naţională a Notarilor Publici. Până la finele lui 2008, pe fondul exploziei preţului la locuinţe, situaţia s-a menţinut într-un echilibru relativ stabil, în sensul că impozitul plătit de vânzător era cel din contract şi apropiat de valoarea din grilă.
Efectul crizei financiare
Pe fondul crizei, în 2009, preţurile apartamentelor au scăzut cu 30 până la 50%. Grila de preţuri orientative, în baza cărora se face impozitarea, a rămas însă neschimbată. “Efectul? În loc ca impozitul către fisc să se bazeze pe preţul declarat de părţi, prin contractul de vânzare-cumpărare, acesta să fie calculat la valoarea din grilă, adică mai mare. În foarte multe cazuri, clienţii s-au revoltat spunând că «o hoţie mai mare decât asta nu au întâlnit»", a explicat pentru Business Standard notarul public, de la începutul anului, de când valorile din grila de preţuri orientative au ajuns mult mai mari decât valoarea reală a unei tranzacţii, Uniunea Naţională a Notarilor Publici a notificat Ministerul Finanţelor, cerând adaptarea acesteia la piaţă, adică scăderea limitelor minime şi maxime. Cred că am trimis vreo nouă adrese, iar răspunsurile au fost uneori hilare”, a declarat un notar care a dorit să-şi păstreze anonimatul. “Ni s-a spus că prevederile legale nu permit decât o singură modificare a Codului Fiscal pe an. Am înţeles, totuşi, că amendamentele noastre au fost acceptate şi că modificările la Codul Fiscal cerute de noi, vor fi luate în calcul şi, probabil, vor intra în vigoare la începutul anului viitor”, a explicat Miruna Popescu.
Reprezentantul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici susţine că introducerea grilei a fost o idee bună, pentru că se încerca prevenirea evaziunii fiscale în piaţa imobiliară, însă rigiditatea Codului Fiscal face ca anul acesta mulţi dintre clienţi să fie nevoiţi să scoată degeaba din buzunar sume de bani. La aceasta se adaugă şi faptul că taxele notariale sunt calculate la valoarea grilei orientative, ceea ce înseamnă că şi taxele notariale percepute sunt mai mari decât cele corespunzătoare preţului din contractul de vânzare-cumpărare. “Notarul este obligat să respecte această prevedere, în caz contrar fiind pasibili de amenzi”, a spus notarul citat.
Dragoş Doroş, directorul Direcţiei de Legislaţie şi Taxe Directe din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a declarat pentru Business Standard că noul proiect de modificare a Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2010 prevede modificarea grilelor de impozitare “de câte ori este nevoie”. Potrivit lui Doroş, această propunere a fost inclusă în documentul de modificare a Codului Fiscal încă din luna martie, şi va intra în vigoare de anul viitor.
“Gândiţi-vă că acum câţiva ani, în perioada boomului imobiliar, grilele se modificau tot o singură dată pe an, lucru care a fost atunci în defavoarea statului, în condiţiile în care preţurile ajungeau să crească până şi cu 50% în aceeaşi perioadă”, a declarat Dragoş Doroş.
Statul pune impozit pe profitul care nu există
Publicat la 29.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
Marele actor Jean Constantin ar fi intrat astăzi în anul centenarului. Toma Caragiu ar fi împlinit 101 ani

Actualitate
