In acelasi timp, evaluarea clasica a unui club profesionist poate ridica pretul la o suma mult mai mare.
In Italia, gruparea cu cele mai mari performanţe mondiale din Serie A, AC Milan, este pe cale să devină deschizătoare de drumuri privind apariţia investitorilor din Orient. Cotat la aproximativ 700 de milioane de euro ca valoare, clubul l-ar putea scoate din impas financiar pe patronul Silvio Berlusconi.
Una dintre cele mai longevive asocieri din campionatul italian este pe cale să ia sfârşit. Criza economică şi procesul intentat de un vechi partener de afaceri, au dus Grupul Fininvest în mare impas financiar. Astfel, deţinătorul concernului, Silvio Berlusconi, ar putea fi nevoit să-şi vândă clubul, respectiv pe AC Milan, pentru a-şi acoperi datoriile imense.
Grupul Fininvest, cu activităţi media, servicii bancare, asigurări şi alte afaceri, a încheiat exerciţiul financiar 2008 cu un beneficiu de 241,7 milioane euro, dar acum va trebui să plătească 750 de milioane de euro daune patrimoniale cauzate consorţiului CIR, controlat de omul de afaceri Carlo De Benedetti.
Tribunalul italian a găsit grupul Fininvest vinovat de mituire în preluarea editurii Mondadori. AC Milan este cel mai bogat club din Italia, fiind cotată de Forbes la valoarea de 746 milioane de euro. Gruparea de pe San Siro a avut, conform Deloitte, în sezonul 2007-2008, venituri de 209,5 milioane euro. Printre posibilii candidaţi la cumpărarea grupării italiene se află omul de afaceri albanez Rezart Taci şi magnaţi din Emiratele Arabe Unite.
Berlusconi ar putea vinde AC Milan
Publicat la 07.10.2009, 16:45:04
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
