"Am sesizat Poliţia, sunt trei sticle puse vizavi, pe trotuar, două sau trei sunt sparte în faţa sediului şi cu una s-a dat în sediu. Este de condamnat o astfel de atitudine, într-un oraş ca Timişoara care va fi capitală culturală europeană şi într-un oraş în care cu toţii susţinem convieţuirea indiferent de etnie sau culoare politică”, a declarat pentru News.ro Călin Dobra, preşedintele PSD Timiş.
În momentul în care sticlele au fost aprinse, în clădire nu se afla nimeni.





