STK: Câstig de 8,5 milioane Euro din proiectul Scala Residence
Publicat la 15.09.2008, 07:35:07
Conform unui comunicat al companiei, STK Properties, vehiculul de investiţii imobiliare al fondului STK Emergent, a achiziţionat un teren de aproximativ două hectare contra sumei de 5,5 milioane de Euro. Terenul este situat în cartierul Bună Ziua, la 2,5 km de centrul Clujului. Coeficientul de utilizare a terenului a crescut de la 0,9 la 2,6, îmbunătăţire care, spun reprezentanţii STK, stă la baza creşterii valorii prezente a terenului.
În urma evaluării făcute de DARIAN ROM SUISSE rezultă o creştere valorică de 8,5 milioane Euro. Însă această creştere nu este inclusă în activul net al fondului, valoarea terenului fiind reflectată la costul de achiziţie. Dacă însă cele 8,5 milioane de euro vor fi incluse în activul net al fondului, valoarea unitară a acestuia va creşte cu 50 de lei şi va ajunge la 194 lei. Fondul STK Emergent va intra la cota Bursei de Valori Bucureşti pe 22 septembrie 2008 şi este primul fond închis de investiţii admis la tranzacţionare pe piaţa reglementată.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
