“Orice problemă ar putea apărea pentru sistemul energetic naţional, în această perioadă de pandemie, va avea efecte mult mai drastice. De aceea, vă asigur că totul este bine pregătit, astfel încât să facem cu brio faţă oricărei situaţii. Asigur publicul şi mediul industrial că România dispune de resurse sufieciente pentru a asigura necesarul energetic în iarnă care urmează. Mai direct spus, România este pregătită pentru iarna 2020-2021!”, a declarat secretarul de stat Lucian Rusu.
În ceea ce priveşte sistemul energetic în perioada sezonului rece, a fost format un comandament energetic de iarnă, coordonat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) din care fac parte reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice competente în domeniul energiei, precum şi ai operatorilor economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale.
Comandamentul urmăreşte analiza stadiului pregătirilor şi monitorizează măsurile întreprinse de operatorii economici. În cadrul acestei structuri, se monitorizează funcţionarea Sistemului Energetic Naţional şi a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, identificând şi soluţionând orice situaţie sau disfuncţionalitate imprevizibilă.
Din comandament fac parte şi cei doi operatori ai reţelelor naţionale de gaze şi electricitate, Transgaz şi Transelectrica, companii de stat aflate în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Potrivit lui Rusu, aceste două companii au beneficiat de o creştere a investiţiilor pentru digitalizare, automatizare şi pentru modernizarea reţelelor, ceea ce a crescut gradul de pregătire a acestora pentru sezonul rece.


