Şeful FMI a chemat băncile centrale să-şi lărgească orizontul, să nu se mai concentreze doar pe stabilitatea preţurilor, ci să găsească soluţii prin care să asigure stabilitatea sistemului financiar.
În faţa studenţilor Universităţii George Washington, din capitala federală americană, şeful FMI, potenţial candidat al socialiştilor la prezidenţialele din Franţa, a rostit un discurs profund social, în care a pledat pentru "mai puţin liberalism" în economie. Cu o zi înainte ca Partidul său să-şi prezinte programul, Dominique Strauss-Kahn a denunţat astfel ceea ce el a numit "latura obscură" a globalizării, care ameninţă în continuare sectorul financiar şi adânceşte prăpastia dintre bogaţi şi săraci.
"Este limpede, avem nevoie de o nouă formă de globalizare, mai corectă, o globalizare cu ceva mai multă faţă umană", a spus Strauss Kahn.
Asfel una dintre priorităţile FMI este relansarea propunerii de taxare dublă a sectorului financiar, iniţiată în aprilie 2010 şi agreată de G20. Strauss-Kahn a pledat şi pentru diferite tipuri de reformă în Europa, în special în vizând flexibilizarea pieţei muncii.
Directorul general al FMI continuă să parieze pe o creştere economică de 4,5% în 2011, dar insită asupra faptului că revenirea va fi fragilă. Pentru că, spune Strauss Kahn, în numeroase ţări există o combinaţie periculoasă între şomaj şi inegalităţile sociale, care riscă să provoace tulburări.
Cât priveşte dificultăţile cu care se confruntă Europa în încercarea de a găsi o soluţie durabilă pentru criza datoriilor, şeful FMI crede că e nevoie de o direcţie mai clar definită. Progresele la acest capitol sunt parţiale, a spus el, iar acest fapt reprezintă un risc important pentru statele cu probleme şi pentru relansarea economiei europene, în general.
Strauss Kahn, FMI: E nevoie de o globalizare cu faţă umană
Publicat la 05.04.2011, 08:45:11
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
