SUA a avertizat Ucraina cu privire la o invazie rusă la scară largă în următoarele 48 de ore
Publicat la 23.02.2022, 16:25:29
Administrația președintelui Joe Biden l-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la o invazie rusă la scară largă în următoarele 48 de ore, relatează Newsweek.com, citând oficiali din serviciile de informații americane.
„Președintele Ucrainei a fost avertizat că Rusia va începe foarte probabil o invazie în 48 de ore pe baza informațiilor americane”, a declarat oficialul american pentru Newsweek.
„În plus, rapoartele observatorilor aerieni indică faptul că Rusia a încălcat spațiul aerian ucrainean astăzi (miercuri – n.r.) , zburând posibile avioane de recunoaștere pentru o scurtă perioadă (de timp) deasupra Ucrainei”, a mai afirmat sursa.
De asemenea, o sursă apropiată guvernului de la Kiev a confirmat pentru Newsweek că un astfel de avertisment a fost primit.
Evaluarea Pentagonului include atacurile aeriene rusești, rachetele de croazieră și invazia terestră, potrivit oficialului SUA.
Informația a fost confirmată de un al doilea oficial al serviciilor de informații americane, care a subliniat caracterul cuprinzător al operațiunii militare pe care Pentagonul a anticipat-o din partea Rusiei.
Oficialul a declarat pentru Newsweek că invazia va include nu numai un impuls din partea regiunii Donbas, condusă de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, unde au fost trimise luni unități rusești suplimentare, denumite trupe pentru „menținerea păcii” de către Moscova, ci și o acțiune majoră către capitala Kiev de la granița de nord cu Belarus, unde trupele ruse și-au extins recent exercițiile comune cu aliatul lor peste termenul stabilit inițial.
Cel de-al doilea oficial american a spus că operațiunea va începe cu un atac cibernetic, urmat de o invazie la sol care va avea loc probabil noaptea. Ambii oficiali au susținut însă că planurile Rusiei s-ar putea schimba în funcție de evoluțiile zilnice.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
România, în centrul unei noi strategii europene. Vin bani în zonele din estul UE

Europa
Jumătate dintre britanici vor înapoi în UE. Se redeschide dosarul Brexit

Europa
România și Italia fac front comun pentru fondurile europene destinate agriculturii și coeziunii

Europa
