Justiţia din Statele Unite a cerut joi ca banca elveţiană UBS să dezvăluie fiscului identitatea a circa 52.000 de clienţi americani titulari de conturi secrete, reprezentând active de aproape 15 miliarde dolari. Autorităţile americane au depus o plângere împotriva UBS, la Miami, pentru ca un judecător să oblige banca să coopereze.

Un agent al fiscului american a precizat că nu are nici un alt mijloc decât această plângere pentru a obţine informaţiile necesare pentru a-i cerceta pe americanii care nu şi-au declarat veniturile.

Cererea Washingtonului vine a doua zi după anunţarea unui acord cu UBS, potrivit căruia banca a acceptat să plătească 780 milioane dolari pentru a soluţiona o afacere de evaziune fiscală şi s-a angajat să dezvăluie identitatea unor clienţi pe care i-a ajutat să scape de fisc. Ministrul elveţian de finanţe, Hans-Rudolf Merz, a declarat că Union de Banques Suisse va transmite informaţii cu privire la 250 sau 300 de clienţi, dar a dat asigurări că "secretul bancar rămâne intact".

Potrivit unui raport al Senatului american, UBS a recunoscut în urmă cu câteva luni că a administrat în Elveţia 19.000 de conturi ale clienţilor din Statele Unite nedeclarate la fisc, al căror cuantum se ridică la 18 miliarde dolari.