Principalul aliat al lui Bernanke este chiar preşedintele Barack Obama, care vrea să acorde puteri sporite de reglementare pentru Fed. În schimb, împotrivă începe să se coaguleze un curent de opinie în jurul republicanului libertarian Ron Paul, care crede că tocmai Fed este sursa tuturor relelor şi că instituţia ar trebui desfiinţată.
Timp de două zile, Bernanke va povesti Congresului cum a evitat “Depresiunea 2.0” şi ce va face pentru a scăpa de efectele secundare ale antidotului. După ce a salvat direct AIG de la faliment şi a redus dobânda-cheie aproape de zero, asigurând finanţare gratuită pentru bănci şi trezorerie, Rezerva Federală trebuie să ia înapoi lichiditatea excedentară din piaţă, înainte ca ea să detoneze preţurile.
Două vor fi instrumentele de politică monetară pe care vrea să le folosească Bernanke, reiese dintr-un comentariu scris de şeful Fed în Wall Street Journal. Primul este ridicarea dobânzii de refinanţare, manevră clasică a băncilor centrale din economiile avansate, în momentul în care ciclul economic dă semne că îşi revine după recesiune. Al doilea este utilizarea intensivă a dobânzii de sterilizare, un instrument standard în ţările cu inflaţie cronică, înclusiv România, dar aproape exotic pentru băncile americane. Practic, Federal Reserve va oferi dobânzi atractive pentru a atrage depozite din partea băncilor, înlăturând astfel surplusul de lichiditate din economie. SUA plătesc dobânzi pentru depozitele atrase abia din octombrie anul trecut, însă până acum randamentele oferite nu s-au dovedit atractive pentru bănci, lucru pe care Bernanke îl pune însă şi pe seama lipsei de experienţă cu noul sistem.
Investitorii au reacţionat foarte puţin în faţa celor susţinute de articol, argumentând că Bernanke nu a prezentat un calendar pentru noua strategie. “Bernanke nu pare prea nerăbdător sau îngrijorat să înlăture stimulii financiari în exces existenţi în sistem”, a comentat Sue Trinh, strateg valutar în cadrul companiei RBC Capital Markets din Sydney, Australia, scrie agenţia Reuters, citată de NewsIn. “Bernanke pregăteşte piaţa, comunicând dintr-o fază timpurie”, interpretează şi Seiji Shiriaji, economist-şef al HSBC Securities Japan, citat de Bloomberg. “Dacă va putea sau nu să facă ce şi-a propus depinde de forţa revenirii ciclice şi de soliditatea băncilor”, a anticipat el.
>Obama: Băncile să aibă “remuşcări”
Preşedintele SUA, Barack Obama, a criticat marile bănci de le Wall Street, pentru că nu au dat dovadă de “remuşcări” cu privire la “riscurile sălbatice” care au condus la criza financiară şi au împins economia americană într-o recesiune severă şi îndelungată, transmite agenţia Reuters, citată de Mediafax. Administraţia Obama a prezentat, în luna iunie, un program de reformă profundă în sistemul de supraveghere şi reglementare a sectorului bancar şi a pieţelor financiare, pentru a evita o nouă criză. Instituţiile financiare de pe Wall Street au achitat, anul trecut, bonusuri în valoare totală de peste 18 mld. dolari.
>Arnold a strâns cureaua
Guvernatorul statului american California, Arnold Schwarzenegger, şi reprezentanţii legislativului au căzut de acord asupra unui proiect de buget pentru anul fiscal 2009-2010, care conţine reduceri de cheltuieli de 15,5 mld. dolari, pentru corectarea unui deficit de 26,3 mld. dolari, transmite agenţia Reuters, citată de Mediafax. Republicanul Schwarzenegger a declarat că bugetul guvernului local va fi echilibrat prin reduceri uriaşe de cheltuieli, însă fără creşterea taxelor şi impozitelor. Mulţi funcţionari publici vor fi nevoiţi să intre în concediu fără plată timp de trei zile pe lună, până în iunie 2010, măsură care reduce salariile, cumulat, cu 14%.



