"România a fost de acord să găzduiască Faza 2 şi am avut trei runde de negocieri, din iunie. Facem progrese, în baza excelentei istorii de cooperare pe care o avem cu România", spune Departamentul de Stat american.
" Nu am conceput acest plan în replică la temerile Rusiei legate de apărarea noastră antirachetă. Nu au existat acorduri secrete ca parte a negocierilor asupra noului START". "Acest plan este pur şi simplu mai bun pentru apărarea aliaţilor noştri europeni şi a SUA", potrivit Departamentului de Stat.
"Vrem să fim transparenţi cu Rusia în legătură cu planurile noastre de apărare antirachetă şi să oferim asigurări că desfăşurările nosstre nu constituie o ameninţare pentru forţele strategice ruse. Am început cooperarea asupra activităţilor de apărare antirachetă cu Rusia şi sperăm să extindem cooperarea atât bilateral, cât şi prin Consiliul Rusia-NATO".
România a fost invitată la 4 februarie să se alăture noii variante mai flexibile a scutului american antirachetă. Negocierile oficiale pe această temă au fost demarate la 17 iunie, la Bucureşti, după o primă rundă preliminară de consultări care a avut loc la 11 mai. Partea americană a avut noi discuţii cu responsabilii români la Bucureşti în 26-27 iulie.


