Firma de audit, BF Borgers CPA, şi proprietarul său, Benjamin Borgers, au fost de acord să fie suspendaţi definitiv din exercitarea serviciilor de contabilitate în relaţia cu SEC şi, de asemenea, au fost de acord să plătească penalităţi civile de 14 milioane de dolari, fără să admită sau să infirme acuzaţiile, a spus SEC.
Agenţia, numind BF Borgers ”o fabrică de falsuri contabile”, a spus că compania şi proprietarul acesteia ”au eşuat în mod deliberat şi sistematic să efectueze” audituri şi revizuiri trimestriale în conformitate cu standardele ale Consiliului de Supraveghere a Contabilităţii Companiilor Publice, în peste 1.500 de dosare depuse la SEC din ianuarie 2021 până la iunie 2023.
SEC a spus că auditorul din Lakewood, Colorado a minţit clienţii spunând că munca sa respectă standardele PCAOB, a fabricat documente de audit pentru a face să pară că munca sa a respectat aceste standarde şi a inclus afirmaţii false în rapoartele de audit pentru peste 500 de companii publice.
În perioada acoperită de plângerea SEC BF Borgers a acţionat în calitate de auditor pentru Trump Media, care era deţinută în mod privat şi se îndrepta către o fuziune planificată cu compania-paravan cotată la bursă Digital World Acquisition Corp.


