money.ro
EuropaLiviu Ciobanu

SUA și UE între prietenie și tarife. Negocierile comerciale revin pe agendă

Publicat la 19.05.2025, 03:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
SUA și UE între prietenie și tarife. Negocierile comerciale revin pe agendă

"Europa este un aliat important al Statelor Unite… dar, desigur, avem unele dezacorduri, așa cum au uneori prietenii, pe teme precum comerțul", a declarat Vance, stând alături de von der Leyen și Meloni la Roma după ce au participat cu toții la slujba inaugurală a Papei Leon, scrie Reuters.

Vicepreședintele SUA s-a întâlnit cu șefa CE sperând să avanseze negocierile comerciale

„Cred că vom avea o discuție fructuoasă și sper că aceasta va marca începutul unor negocieri comerciale pe termen lung și al unor avantaje comerciale pe termen lung între Europa și Statele Unite”, a adăugat el.

Casa Albă a impus o taxă vamală de 25 % asupra importurilor de oțel, aluminiu și autovehicule precum și o taxă vamală de bază de 10 % pentru aproape toate țările, cu taxe vamale „reciproce” suplimentare care pentru UE, se ridică la 20 % în total prevăzute în cazul eșuării negocierilor din timpul pauzei de 90 de zile.

Von der Leyen a declarat că relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite sunt cele mai mari din lume și valorează peste 1,5 trilioane de dolari pe an.

Ea a adăugat că cele două părți au făcut schimb de documente de negociere care descriu diferitele domenii de discuție viitoare.

"Este important, acum că am făcut schimb de documente, ca experții noștri să se adâncească, să discute detaliile", a spus ea.

"Toată lumea știe că diavolul stă în detalii, dar ceea ce ne unește este că, în cele din urmă, ne dorim împreună să avem un acord bun pentru ambele părți", a adăugat ea.

Von der Leyen nu a reușit să aibă o întâlnire oficială cu președintele american Donald Trump de când acesta a redobândit președinția SUA în ianuarie schimbând doar scurte cuvinte la funeraliile Papei Francisc luna trecută la Vatican.

Pe lângă discutarea tarifelor, ea a declarat că dorește, de asemenea, să discute cu Vance despre Ucraina și cheltuielile de apărare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite