SUA vrea crearea unor rute alternative de transport energetic catre Europa de vest
Publicat la 18.03.2007, 16:18:10
Administraţia Bush vrea să creeze un "coridor de sud" de conducte petroliere şi gaze naturale pentru aprovizionarea Europei de vest, ca alternative la cele ale grupului rusesc Gazprom, potrivit unei declaraţii în faţa Congresului a sub-secretarului de stat Daniel Fried.
"Coridorul de sud ar putea schimba harta strategică a Eurasiei, oferind Europei posibilitatea de a primi cantităţi mari de gaze naturale, ce vor asigura diversificarea surselor de aprovizionare şi eliminarea dependenţei din ce în ce mai mare faţă de un furnizor şi de reţeaua acestuia de distribuţie", a explicat Fried.
Potrivit sub-secretarului de stat american, noile instalaţii, a căror construcţie este deja în curs, cu Turcia drept centru "al acestor mari eforturi strategice", vor constitui "o concurenţă onestă şi transparentă reţelei masive de conducte de transport ale gazelor naturale, deţinută de Gazprom", a afirmat el.
Printre instalaţiile deja construite, Fried a menţionat conducta petrolieră Baku-Tbilisi-Ceyhan, construită cu ajutorul Statelor Unite ale Americii şi intrată în funcţiune în luna iulie 2006. O conductă paralelă pe ruta Baku-Tbilisi-Erzurum va fi pusă în serviciu pentru a transporta gaze naturale din Azerbaijan către Turcia, a adăugat oficialul american.
Printre alte proiecte, Fried a menţionat conducta petrolieră Samsun - Ceyhan, ce va transporta petrol de pe litoralul turc al mării Negre până la portul Ceyhan, prin marea Mediterană, ocolind astfel strâmtoarea Bosfor.
În plus, există discuţii cu firmele petroliere din Kazahstan privind transportul producţiei lor de petrol prin intermediul conductei Bakou-Tbilissi-Ceyhan, ceea ce ar majora cu 80% randamentul acestei conducte, a spus Fried.
"Însă perspectiva extinderii conductei de gaze naturale Baku-Tbilisi-Erzurum printr-o majorare a producţiei din Azerbaijan are o importanţă mai mare din punct de vedere strategic", a declarat oficialul american.
"Depunem eforturi alături de companiile acestea şi guvernele implicate pentru ajutarea Azerbaijanului să îşi majoreze producţia de gaze naturale până în 2012-2014 pentru a înlocui conducta Turcia-Grecia-Italia, care nu este încă gata, precum şi conducta de gaze naturale Nabucco, ce va uni Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria", a precizat Fried.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
