Compania, care operează şi pe piaţa fondurilor private de pensii facultative, a obţinut în intervalul analizat un profit brut de 75,5 milioane de lei. Rezultatul este de 2,33 ori mai mare faţă de cel raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut. “Perpetuarea impactului financiar al crizei asupra populaţiei şi companiilor cuplat cu instabilitatea din mediul politic românesc, ne determină să fim mai rezervaţi în privinţa unei reveniri rapide a pieţei de asigurări în zona pozitivă de evoluţie”, a declarat Cornelia Aurelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al ING Fond de Pensii.
Valoarea beneficiilor plătite de ING Asigurări de Viaţă pentru evenimente asigurate şi contracte ajunse la maturitate în intervalul ianuarie-septembrie 2009 a fost de 39,4 milioane de lei, în creştere cu peste 15% faţă de perioada similară a anului precedent. Pe segmentul asigurărilor de viaţă, compania administra active de 1,72 miliarde de lei, nivel în creştere cu aproximativ 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Numărul total de contracte reziliate şi răscumpărate în intervalul iulie-septembrie s-a redus cu 17% faţă de trimestrul al doilea, respectiv cu 23% faţă de primele trei luni ale anului. În septembrie, numărul clienţilor care şi-au repus în vigoare contractele s-a majorat cu 25% faţă de luna august. De asemenea, prima medie în lei pentru contractele unit-linked - poliţe de asigurări de viaţă cu componentă investiţională - a crescut în primele nouă luni cu 6,5% faţă de acelaşi interval din 2008, iar la contractele de tip tradiţional s-a majorat cu aproximativ 5%. La nivel internaţional, ING Groep NV a anunţat că a trecut pe profit în al treilea trimestru, după un an de pierderi masive.
Subscrieri în scădere cu 9%, profit brut dublu
Publicat la 11.11.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
