Meniul de ştiri privind criza Euro este foarte variat săptămâna aceasta. Bănci spaniole sunt retrogradate de agenţiile de rating deşi tocmai s-au aruncat miliarde după ele, Ciprul devine a cincea ţară care cere asistenţă financiară, iar ministrul elen de finanţe nici măcar nu îşi ia mandatul în primire. Punctul culminant este, bineînţeles, noul summit crucial al liderilor europeni la care se decide soarta Euro. Tuturor le este clar, ar trebui să ne fie şi nouă. Pentru că lucrurile nu mai pot sta aşa în zona Euro. Spaniei i s-au triplat randamentele la titlurile de stat în doar o lună şi acesta e doar un exemplu, scrie RFI Romania.
Din multe motive, de la economice până la politice, moneda Euro este cea mai bună variantă pe care Europa o are în continuare. Dar cum sinceritatea şi simţul răspunderii lasă mult de dorit la politicienii europeni, întrebarea crucială tot nu a fost adresată. Cât suntem dispuşi să plătim pentru păstrarea monedei unice? Pentru că e la fel de clar că Nordul bogat al Europei trebuie să îşi revizuiască atitudinea şi să contribuie cu bani. Mulţi bani. Fie direct fie sub forma unor garanţii care să minimizeze costurile riscurilor exprimate în dobânzi. De făcut trebuie însă să o facă. Măcar temporar statele bogate trebuie să accepte necesitatea de a finanţa ceilalţi membri pentru ca aceştia să poată recupera decalajul. La fel cum subvenţiile regionale nu au voie să consolideze dezvoltarea redusă a României, nici asistenţa financiară nu are voie să consolideze salarii disproporţionate în Grecia.
Pactul de creştere şi progresele lui Merkel (Le Monde)
Franţa şi Germania vor să aprofundeze uniunea monetară, economică şi în curând politică – cel puţin aceasta a fost declaraţia preşedintelui francez ieri seară când o primea în vizită pe şefa Guvernului de la Berlin în ajunul încă unui summit crucial pentru zona Euro şi UE.
Ambii lideri s-au întrecut în declaraţii care repetă frecvent cuvântul progres. Conducerea bicefală a Europei a vrut să demonstreze unitate şi convergenţă de idei înaintea rundei de discuţii extinse la 27 de reprezentanţi de rang înalt. Pe masa Consiliului European se vor găsi mai multe propuneri, cea mai importantă şi, probabil, îndelung discutată va fi Pactul de Creştere Economică de 130 de miliarde Euro convenit de liderii francez, german, spaniol şi italian la finele săptămânii trecute. Chiar şi Angela Merkel şi-a exprimat speranţa că Pactul va putea fi adoptat de liderii europeni la Bruxelles. Şefa Guvernului federal a mai spus la Paris că „avem nevoie de mai multă Europă, de o Uniune funcţională care să inspire încredere atât pieţelor financiare, cât şi cetăţenilor săi".
Chicoteli şi înghionteli nu pot reprezenta o politică europeană (The Telegraph)
Uneori ideea este exprimată public, alteori ea apare pe primele pagini ale unor documente surprinse de fotografi vigilenţi. Cert este că vehicularea scenariului ieşirii Marii Britanii din UE devine din ce în ce mai frecventă.
Incertitudinile şi ezitarea manifestate de Guvernul britanic în contextul crizei europene îi fac pe britanici să se întrebe dacă nu cumva se îndreaptă către o ieşire din Uniunea Europeană. Lăsând la o parte întrebarea dacă aceste scenarii sunt motivate cu adevărat sau nu, dezbaterea aceasta începe să devină periculoasă şi să scape de sub controlul Partidului Conservator. Întregul context mai dă naştere unei alte întrebări: va fi în Marea Britanie un referendum care să decidă păstrarea calităţii de membru al UE? Dacă da, care va fi întrebarea la care oamenii vor trebui să răspundă? Cel mai plauzibil răspuns ar fi „poate şi habar n-avem".
Însăşi posibilitatea organizării unui referendum ar trebui să ne dea de gândit apropo de relaţiile pe care Londra le are cu restul Europei şi cum s-au schimbat acestea de când David Cameron este premier. Conservatorii sunt scindaţi, culmea e că şi laburiştii flirtează cu ideea unui referendum, iar cei care argumentează că britanicii ar suferi mai bine pe termen scurt decât să trăiască în agonie pe termen lung încep să se înmulţească. Istoria conservatorilor britanici este presărată cu dezamăgiri în context european. În acest moment, David Cameron face oferte de pe o poziţie slabă. Dacă intenţionează să dezamăgească din nou, atunci ar trebui să o facă rapid.
România în presa internaţională
Cotidianul austriac Wirtschaftsblatt scrie că, în România, consumul creşte datorită pomenii electorale. Situaţia din ţară este descrisă drept complicată, mai ales în contextul faptului că 17% din sectorul bancar românesc se află în mâini greceşti. Germania reprezintă o speranţă pentru Bucureşti, schimburile comerciale de anul acesta au crescut, iar Republica Federală are capacitatea de a absorbi şi cererea pentru produse industriale din România. Ziarul pomeneşte creşterea de 8% a salariilor bugetarilor drept o decizie politică, dar care ar putea impulsiona consumul intern, conform unei analize UniCredit.
Bloomberg se concentrează pe deciziile Curţii Constituţionale a României şi titrează că instanţa supremă respinge modificările la legea electorală. În toamna acestui an, românii vor vota în acelaşi sistem ca cel din 2008, cel uninominal mixt cu prag electoral de 5%. Curtea s-a mai pronunţat şi în favoarea preşedintelui Băsescu în disputa cu premierul Ponta apropo de cine ar trebui să reprezinte România la Consiliul European.
Site-ul televiziunii franceze BFM Business citează Mediafax şi relatează despre investiţia Renault în România preconizată a atinge 250 de milioane Euro în 2012. De când a preluat fabrica Dacia, renault a investit în total circa 2 miliarde Euro în România.
În altă ordine de idei, maidanezii români şi-au găsit un nou prieten şi ambasador. Actriţa americană Hillary Swank, câştigătoarea unui premiu Oscar, s-a aflat la Bucureşti unde a vizitat mai multe proiecte ale asociaţiei Vier Pfoten. Întreaga poveste o găsiţi pe Fox News, dar şi alte publicaţii nordamericane.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
