Sulfina Barbu: Majoritatea companiilor româneşti pierd bani din cauza emisiilor de CO2
Publicat la 05.06.2008, 12:38:41
"Fiecare agent economic are alocat un anumit număr de certificate. Un certificat este echivalent cu o tonă de CO2. Diferenţa între numărul de certificate şi ceea ce emite poate să fie în plus. Atunci este rău pentru agentul economic deoarece trebuie să cumpere certificate de pe piaţa liberă, trebuie să mai scoată bani din buzunar. Dacă emisiile sunt sub numărul acestor certificate este bine. Diferenţa poate fi vândută de către agentul economic iar banii respectivi să-i folosească pentru retehnologizare. În prezent, în România, cam toţi agenţii economici sunt în situaţia de a cumpăra certificate pentru că ştim bine că planul naţional de alocare trimis de autorităţi a fost drastic redus, cu un procent de 20% de Comisia Europeană, iar acest procent de reducere a fost aplicat proporţional tuturor agenţilor economici. Avem 249 de agenţi economici care se află în această situaţie. Deci majoritatea agenţilor se află în situaţia de a cumpăra de pe piaţa liberă. Înseamnă că trebuie să mai scoată bani din buzunar", a declarat, la The Money Channel fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
