Europenii vor milita, în cadrul reuniunii din Canada, pentru restrângerea cheltuielilor bugetare. După ce s-au îndatorat peste măsură pentru a salva economia, ţările lumii trebuie să strângă cureaua. Altfel, se va ajunge la faliment. Americanii cred că o restrângere a cheltuielilor statului este necesară, însă pe termen mediu, pentru că decizii prea drastice ar afecta consumul şi ar readuce pieţele în recesiune.
"Toată lumea se confruntă cu probleme dificile, care nu au răspunsuri simple, fiecare vine cu propria versiune. Statele Unite încearcă să convingă europenii să nu îşi reducă deficitele prea repede, de teamă că reducerile de cheltuieli din sectorul public vor avea efecte negative asupra creşterii economice", a spus Richard Parker, profesor la Universitatea Harvard.
Experţii explică poziţia europenilor prin experienţa şocantă a Greciei. Majoritatea ţărilor din UE au fost contaminate, iar singura lor şansă, în acest moment, este să taie cheltuielile şi să pună accent pe exporturi.
"Din cauza crizei din Grecia, ţările europene, cu excepţia Germaniei, au fost forţate să ia măsuri de austeritate, iar asta îi costă locuri de muncă. Pentru a compensa asta, vor pune accent pe exporturi", a precizat Clyde Prestowitz, oficial al Institutului de Strategii Economice.
De altfel, discuţiile legate de modul în care se derulează comerţul mondial şi ce măsuri de stimulare pot fi luate, se vor afla, de asemenea, pe agenda summit-ului. În cadrul reuniunii se va mai discuta, din nou, despre necesitatea instituirea unor mecanisme de control a pieţelor financiare. Cu ochii pe economie, marile puteri speră că vor reuşi să evite o nouă criză.
Summit G20: Europa vrea reducerea rapidă a deficitelor, americanii vor măsuri pe termen mediu (VIDEO)
Publicat la 24.06.2010, 09:40:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
