„În momentul de față, cu toate că OMS ezită să declare pandemia, eu trebuie să vă spun, și spun aici prima dată, condițiile sunt cele la care trebuie să ne gândim că discutăm despre o pandemie. Înseamnă că trebuie să ai transmitere pe trei continente. Nu e declarată, dar din punct de vedere faptic, nu vreau să alertez pe nimeni, dar așa este”, a declarat Alexandru Rafila.
„Asta spune regula OMS: când transmiterea este susținută pe trei continente, putem să discutăm despre pandemie. Suntem la o virgulă distanță (de pandemie – n.r.) pentru că avem Asia, cu câteva focare foarte serioase, Europa, unde Italia e afectată și numărul de cazuri noi se multiplică destul de rapid și în Franța și în Spania și Marea Britanie, și discutăm de continentul nord-american. În momentul în care o să avem clar lucru că acolo se transmite în comunitate, atunci o să ajungem în situația de pandemie”, a continuat medicul.
În România sunt, până în prezent, patru persoane infectate cu acest virus, potrivit antena3.ro

