Comisarul european responsabil pentru piaţa internă, Michel Barnier, este citat în ziarul Sueddeutsche Zeitung unde îşi susţine opinia ca toate cele 6.000 de bănci trebuie să se subordoneze Băncii Central Europene, “care va coopera în strânsă legătură cu organismele naţionale de supraveghere”.
Spre deosebire de opinia CE, Schaeuble spune că “noul organism european trebuie să aibă responsabilităţi reale şi bine definite, înyestrat cu puteri coercitive şi resurse adecvate”. Din aceste motive el consideră că trebuie să se adreseze băncilor care pot prezenta riscuri sistemice la nivel european. El adugă că este de bun simţ că acest scop nu poate fi atins de o instuţie europeană reglementatoare care să supravegheze direct toate cele 6.000 de instituţii de credit ce activează în cele 17 state ce utilizează euro.
Schaeuble prezintă punctul de vedere al unei bune părţi a societăţii germane, inclusiv Cancelarul Angela Merkel susţinând că nu exsită motive pentru extinderea controlul BCE până la nivelul micilor bănci regionale de economii.
În schimb, Barnier declară că “suntem convinşi că toate băncile trebuie să se supună unui control centralizat, în caz contrar putând apărea probleme grave.” Comisarul european adaugă că toate băncile care vor fi sprijinite prin accesarea fondului permanent de salvare din zona euro să se supună regulilor şi să se subordoneze organismului central începând cu luna ianuarie a anului trecut. Marile bănci se vor supune controlului direct al BCE din iulie 2013, sistemul urmând a fi extins la întregul sistem bancar din zona euro cu luna ianuarie 2014.


