money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Tabără: Suprafeţele planificate a fi cultivate cu cereale în acest an pot asigura consumul intern

Publicat la 10.05.2011, 14:58:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tabără: Suprafeţele planificate a fi cultivate cu cereale în acest an pot asigura consumul intern

Potrivit lui Tabără, în toamnă erau semănate1,921 milioane hectare cu grâu şi secară, iar suprafaţa răsărită în iarnă era de 1,911 milioane ha, iar suprafaţa calamitată este de 8.855 ha. De asemenea, suprafaţa rămasă în cultură cu grâu este de 1,913 milioane ha. La orz, au fost semănate 192.608 ha, din care 192.000 răsărite, 191.375 ha rămase în culturi, doar 1.232 ha calamitate. La orzoaica de toamnă, au fost semănate 76.653 ha, din care 1.331 ha au fost calamitate şi au rămas în cultură 78.300 ha. La rapiţa de toamnă, au fost semănate 462.000 ha, răsărite - 456.000 ha, calamitată 65.856 ha şi rămase în cultură 396.838 ha.

 

Pentru primavara lui 2011 sunt programate a fi semănate 5,4 milioane ha cu cereale.

 

Totodată, la cartoful timpuriu, este plantată toată suprafaţa, 11.746 ha, "cu unele cantităţi se poate ieşi pe piaţă", la cartoful de vară sunt realizate 17.690 ha, iar la cartoful de toamnă din 206.000 ha sunt realizate până în prezent 178.987 ha. La floarea-soarelui, sunt realizate 773.000 ha, la porumb, din 2,7 milioane ha, sunt realizate 1,759 milioane ha.

 

"Faptul că piaţa a fost liberă, s-a intrat în sistemul de export, ceea ce e un lucru bun, am semnale că există parteneriate deja făcute şi astfel putem foarte bine să ne gândim la o valorificare bună a producţiei agricole şi în anul 2011. Şi, v-o spun cu voce clară, nu există niciun pericol, pentru toată lumea, faptul că în România se cultivă rapiţă este un lucru excepţional din multe puncte de vedere, inclusiv al eficienţei economice, pentru că rapiţa oferă un ulei de super calitate şi este folosită şi pentru fabricarea de biocombustibil", a precizat ministrul Tabără.

 

Potrivit acestuia, România are randamente de utilizare a terenurilor de 35-40% până în 2010 şi speră ca perioada aceasta să fie un început pentru dublarea acestui randament.

 

"Producţia agricolă a României poate să răspundă foarte bine şi eficient pentru cele trei direcţii de utilizare: alimentaţie-furajare, materii prime pentru industrii şi, în al treilea rând, noi încă nu am atins nivele de utilizare a biomasei realizate în agricultură pentru producerea de biocombustibil, fie că este vorba de bioetanol, biodiesel sau biomasă pentru obţinerea de biogaz şi energie electrică", a mai spus Valeriu Tabără.

 

Ministrul Agriculturii a precizat că nu există niciun pericol pentru ceea ce înseamnă sursele de hrană ale populaţiei României.

 

"Agricultura, şi prin ceea ce dorim să facem, prin aceste investiţii mari, în perspectiva imediată, este capabilă pentru performanţe şi de piaţă şi pentru alimentaţie şi pentru industrializare şi pentru energie", a subliniat Tabără.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite