"Am decis să facem grădinița obligatorie și să reducem vârsta de școlarizare obligatorie de la 6 la 3 ani de la începutul anului școlar 2019", a declarat președintele Emmanuel Macron.
Reforma care privește grădinița vine după o serie de inițiative guvernamentale în domeniul educației, respectiv reforma examenului de Bacalaureat și formării profesionale, dar și a procedurii de acces la universitate.
După 1959, școlarizarea a fost obligatorie în Franța pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani (înainte era până la 14 ani).
Reducerea vârstei de școlarizare obligatorie este o premieră după 1882. În anul școlar 2015/2016, 97% dintre copiii de 3 ani frecventau deja grădinița, potrivit departamentului de statistică a Ministerului Educației.
Potrivit ministrului Educației, Jean-Michel Blanquer, grădinița este ”instrumentul cel mai puternic al egalității și progresului social pe care îl avem”.
Franța a anunțat în februarie și o reformare a examenului de Bacalaureat începând din 2021, când în loc de 11 probe, vor fi doar patru probe scrise, printre care filosofia și franceza.
Țara europeană unde școala va fi OBLIGATORIE de la 3 ani
Publicat la 27.03.2018, 10:46:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

