Tăriceanu: Salariile profesorilor se vor mări în două etape, de la 1 martie şi de la 1 septembrie
Publicat la 10.11.2008, 19:46:34
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a mai menţionat că procentul din PIB alocat educaţiei nu se va modifica.
"Printr-o ordonanţă de urgenţă am stabilit cum se va face creşterea salariilor profesorilor. În acest fel răspundem solicitărilor şi aşteptărilor celor care lucrează în acest domeniu. În sistemul de învăţământ preuniversitar, la primele trepte de salarizare, majorarea de va fi de 28%, urmând apoi schema degresivă. Cred că în acest fel stabilim un sistem care îi va păstra şi îi va atrage pe tineri în domeniul educaţiei," a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
"Creşterea a fost făcută în aşa fel încât să fie păstrate echilibrele macroeconomice. Majorările vor fi acordate în două trepte: una la 1 martie şi una la 1 septembrie. Procentul din PIB alocat educaţiei nu se va modifica, va fi tot 6 la sută din PIB, ca şi anul acesta. Va fi păstrat şi volumul investiţiilor nealterat în aşa fel încât să mergem mai departe cu procesul de modernizare a şcolii româneşti," a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
