Întrebat la Antena3 cine sunt favoriţii pentru intrarea în turul doi la alegerile prezidenţiale, fostul liberal a susţinut că până de curând era Crin Antonescu, dar ultimele sondaje arată că şansele lui se diminuează, în condiţiile în care ar avea o scădere între 8 şi 12 puncte procentuale.

 

Pe de altă parte, senatorul PSD Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Botoşani, că partidul pe care îl reprezintă va avea în mod cert un candidat la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an, însă acesta nu va fi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

 

El a explicat, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că nu se poate ca un partid atât de mare ca PSD şi care are o istorie de ctitorie politică în România să nu aibă propriul candidat, iar din acest motiv Călin Popescu Tăriceanu nu poate fi candidatul susţinut de PSD.

 

Geoană a subliniat că Tăriceanu are susţinerea PSD ca preşedinte al Senatului şi în orice construcţie politică viitoare pe care domnia sa o va putea întreprinde.

 

Fostul lider PSD a criticat candidaţii partidelor de opoziţie care şi-au anunţat intenţia de a participa la prezidenţiale pe motiv că aceştia nu au venit cu un program concret de administrare a ţării.