Liderii arabi din zona Golfului au indicat, duminică, la finalul unui summit de două zile, daca planurile pentru crearea unei uniuni monetare, până în 2010, sunt fezabile şi au aratat îngrijorări cu privire la accentuarea influenţei iraniene în regiune, relatează Reuters.

Regele Abdulah al Arabiei Saudite a spus, sâmbătă, în faţa liderilor Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) că trebuie să depăşească diferenţele între state, pentru a concretiza integrarea economică, în stilul Uniunii Europene, în regiunea celor mai mari exportatori de petrol din lume.

Puţin înaintea discursului ţinut de suveranul arab în deschiderea summitului, un oficial din Golf a spus că Oman a informat grupul celor şase naţiuni că nu se va putea alătura uniunii monetare în 2010.

Regele Abdulah a avertizat şi că Orientul Mijlociu a devenit un "butoi cu pulbere" gata să explodeze, din cauza conflictelor din Iraq, Liban şi Palestina.

"Fiecare ţară are rezervele ei, dar uniţi vom reprezenta o forţă care nu poate fi ignorată", a mai spus regele Abdulah.

Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) reuneşte Arabia Saudită, Qatar, Bahrain, Oman, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite. Cunoscut pentru conservatorism la nivel de politică şi de economie, CCG păstrează alianţe strânse cu Statele Unite şi împărtăşeşte îngrijorările americane despre Iran.

Cei şase au stabilit deja cinci criterii pentru uniunea economică, inclusiv un plafon pentru deficite bugetare sub 3% din produsul intern brut (PIB), datoria publică sub 60% din PIB şi inflaţia la plafonul mediu al CCG plus 2%.

Banca Centrală a Omanului a exprimat ezitări, luna trecută, referitor la posibilitatea ţării de a respecta orarul pentru implementarea monedei unice şi a spus că şi ceilalţi îi împărtăşesc îngrijorările.

Oficialul din Golf, care a vrut să îşi păstreze anonimatul, a spus pentru Reuters: "Oman simte că nu va fi gata până în 2010. Decât să întârzie procesul, Oman vrea ca restul ţărilor să meargă înainte şi Oman poate adera la o dată ulterioară".

sursa: ""