TAROM a anunţat întârzierea tuturor zborurilor de joi, cu excepţia a două curse care au fost anulate ROT 601 şi ROT 611 Bucureşti-Timişoara din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Toţi pasagerii curselor TAROM care înregistrează întârzieri beneficiază de asistenţă din partea companiei pe durata aşteptării lor în aeroport, iar pasagerii curselor TAROM care au fost anulate vor fi reprogramaţi pe următoarele zboruri sau vor putea opta pentru rambursarea contravalorii biletelor.
Pasagerii afectaţi de această situaţie sunt rugaţi să contacteze agenţiile emitente şi agenţiile TAROM pentru reprogramarea călătoriei sau rambursarea contravalorii biletului achitat, compania asigurând asistenţă tuturor pasagerilor săi, conform Regulamentului European privind drepturile pasagerilor pe transportul aerian nr.261/2004.
Potrivit companiei, prognozele meteorologice pentru următoarele câteva ore nu indică o îmbunătăţire semnificativă a vremii.
Un număr de 15 curse aeriene care urmau să opereze de pe Aeroportul Henri Coandă şi trei curse de pe Aeroportul Băneasa au fost anulate joi din cauza condiţiilor meteorologice.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.