Şeful şi fondatorul Telegram Pavel Durov a anunţat că abonamentul Premium al aplicaţiei de comunicare are deja 1 milion de plătitori.
Deşi veniturile actuale din abonamente reprezintă doar o mică parte din veniturile totale ale companiei, abonamentul poate fi deja considerat un un exemplu de succes, spune Durov.
Şeful companiei speră ca abonamentul Premium să aducă la fel de mulţi bani precum reclamele care sunt afişate în cadrul marilor canale de discuţii ale serviciului.
Abonamentul Premium a fost lansat la finele lunii iunie şi oferă o serie de funcţii suplimentare, la care restul utilizatorilor nu au acces, precum posibilitatea trimiterii fişierelor de până la 4GB, prioritate la download şi mai multe emoji-uri.


