Finanţele Marii Britanii au înregistrat luna trecută primul deficit din 1993, în condiţiile în care ianuarie este o lună tradiţional bună pentru veniturile din taxe şi impozite. În contextul surprizei negative, analiştii citaţi de ziarul The Telegraph consideră că deficitul bugetar al ţării ar putea urca la 180 de miliarde de lire sterline în anul fiscal care se încheie pe 5 aprilie.
Cifra corespunde unui deficit de 12,8% din produsul intern brut al Marii Britanii, uşor peste cifra de 12,7% comunicată de Grecia pentru 2009. În aceste condiţii, Marea Britanie, a şasea economie din lume, se apropie de o criză fiscală de mari proporţii şi ar putea avea nevoie de ajutorul financiar al ţărilor din zona euro şi al Fondului Monetar Internaţional, notează jurnaliştii britanici. Iar semnalele din economie nu sunt deloc pozitive.
Creditarea continuă să scadă, arată datele Băncii Angliei, fapt ce arată că presiunile încă persistă în economie. Datele macroeconomice slabe vor diminua puternic şansele laburiştilor de a câştiga un nou mandat, în contextul alegerilor generale din vară.
The Telegraph: Deficitul bugetar al Marii Britanii ar putea urca la 12,8% din PIB în acest an (VIDEO)
Publicat la 19.02.2010, 17:30:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
