Cei care lucrează cu fonduri europene ar trebui să nu mai fie funcţionari publici, pentru a putea astfel să fie sancţionaţi atunci când greşesc, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Ministrul intenţionează ca până la sfârşitul anului 2013 să găsească o soluţie pentru a modifica statutul personalului care lucrează cu fonduri europene, cele două variante aflate în prezent în lucru fiind scoaterea acestuia din rândul funcţionarilor publici sau angajarea de personal contractual.
"Este o propunere pe care vreau s-o facem până la sfârşit de an, astfel încât problemele din trecut legate de angajarea personalului pentru fonduri europene, salarizare, penalizare în caz de greşeli să fie reglementate. Una dintre soluţii ar fi ca cei care lucrează cu fonduri europene să nu mai fie încadraţi la funcţionari publici, să fie personal contractual, spre exemplu. Să putem să-i salarizăm pe măsură, iar atunci când greşesc să fie sancţionaţi", a spus Teodorovici.
Totodată, Eugen Teodorovici a precizat că i-a invitat pe cei din Comisia Europeană să ia parte, în calitate de observatori, la procesul de angajare a specialiştilor pe fonduri europene.
"Cel puţin pentru poziţiile cheie din sistem eu am invitat deja CE să ia parte la procedurile de angajare (...) pentru că de multe ori se induce această idee, mai ales în afara României, că persoanele angajate în sistem sunt selecţionate pe alte criterii decât cele bazate pe performanţă", a declarat ministrul.
Teodorovici crede că evaluarea de la final de an ar trebui să fie mai strictă, pentru ca personalul să fie mai atent în activitatea sa.
"Evaluarea de la final de an trebuie făcută mult mai strict şi, dacă se impune un calificativ inferior, să fie dat, pentru că acest calificativ automat va aduce atingere şi salarizării pe următorul an. Dacă ei vor şti că noi vom fi mult mai stricţi atunci când evaluăm personalul, vor fi mult mai atenţi în ceea ce fac zi de zi. Atfel, dacă închidem anul numai cu calificative 'foarte bine', e clar că un funcţionar va şti tot timpul că nu va fi sancţionat la partea de salarizare", a subliniat Teodorovici.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.