Această decizie a fost luată ţinând cont de solicitările repetate de decalare a termenului de depunere a ofertelor, din partea mai multor firme din Europa şi SUA, cereri motivate de termenul scurt pentru vizitarea activelor şi realizarea unor due diligence proprii.

 

Hidroelectrica derulează procesul de vânzare a unui prim lot de 25 de Centrale Hidroelectrice de Mică Putere (CHEMP), prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu Hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor nr. 34 şi 42/2013.

 

'Procesul de vânzare, desfăşurat cu respectarea legislaţiei române în vigoare, se bucură de un real succes, fiind achiziţionate de către persoane juridice române şi străine, în perioada 17 iunie - 1 iulie 2013, 61 de dosare de prezentare a activelor', se spune în comunicat.

 

Celelalte termene din acest proces de vânzare vor fi decalate corespunzător. Data limită de solicitare de clarificări este 8 iulie 2013.

 

Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie se va face numai în prezenta ofertanţilor şi/sau a reprezentanţilor legali/convenţionali ai acestora, la data de 12 iulie, pe 13 iulie se va afişa lista ofertanţilor acceptaţi să participe la licitaţii, iar licitaţiile vor avea loc pe 15 iulie.