money.ro
🔔 Alerte
PoliticMihai Voican

Teza ”familiei tradiționale”, reactivată. Un deputat PNL pune condiții trăsnite

Publicat la 06.06.2019, 10:31:39

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Teza ”familiei tradiționale”, reactivată. Un deputat PNL pune condiții trăsnite
Urmărește money.ro pe Google News

Deputatul PNL Daniel Gheorghe, spune că va susține modificarea constituției doar dacă va include și precizarea că o căsătorie poate avea loc doar între un bărbat și o femeie. Amintim că referendumul ținut anul trecut pe această temă a adus la urne doar 21% dintre votanți, sub pragul necesar de 30%.

 

”Ca parlamentar al României, eu personal aș susține un act de revizuire a Constituției doar în cazul în care acesta va cuprinde și modificarea articolului 48 din legea fundamentală în sensul votat la Referendumul din toamna lui 2018 de peste 3 milioane și jumătate de români: căsătoria poate avea loc exclusiv între un bărbat și o femeie”, spune Daniel Gheorghe într-o postare pe Facebook.

 

Parlamentarul PNL continuă apoi cu un atac la ”stânga secular-radicalistă” ce încearcă să dărâme ”valorile identitare care alcătuiesc coloana vertebrală în societatea românească”:

 

”Altfel nu vom vedea decât cum, noi toți, vom cădea în cursa noii stângi secular-radicaliste care încearcă să pervertească sensul luptei împotriva corupției într-o campanie de dărâmare a valorilor identitare care alcătuiesc coloana vertebrală în societatea românească. Nu uitați un lucru simplu: justiția se întemeiază pe morală, nu pe ură si pe răzbunare, iar morala laică din lumea democratică a timpurilor noastre, are la bază tot etica iudeo-creștina și cele 10 Porunci pe care omul le-a primit de la Dumnezeu, iar nu de la "comitetul salvării publice" ori de la "komisarii poporului"”!

 

Daniel Gheorghe a fost printre puținii care s-au pronunțat public împotriva proiectului de lege care își propunea să țină antivacciniștii și fake news-ul din sănătate departe de emisiunile tv.

 

 

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite