Celebrul jucator de golf Tiger Woods ar putea veni în România peste câțiva ani, când va fi gata stațiunea de vacanță din comuna Hida, judetul Sălaj. Cațiva investitori irlandezi au cumpărat 650 de hectare de teren și vor să amenajeze terenuri de golf, centre spa și spații de cazare. Sătenii și-au vândut pământul, pe care au luat în total 1,5 milioane de euro.

După o investiție finală de 250 de milioane de euro, pe aceste dealuri vom vedea terenuri de golfși de tenis, trasee de echitație, centre spa și un hotel de lux. În ultimul an, localnicii s-au îmbogățit peste noapte. Mulți dintre ei și-au vândut tot pământul, după ce au negociat cel mai bun preț.

În câțiva ani, comuna Hida va deveni un punct important pe harta turismului. Proiectul a fost făcut de cațiva arhitecti de la Cluj, care au lucrat cu companii mari din America, una condusă chiar de fostul jucător de golf de renume Arnold Palmer.

"Este un proiect nu mare, foarte mare și după știința mea fără, foarte multe posibilități de comparație în România. Este un domeniu absolut excepțional ca varietate și ca relief, cuprinde un bazin hidrografic, păduri, dealuri cu foarte multe orientări", explică Șerban Tiganas, architect.

 

"Au ales să investească, în primul rând, pentru zona: Uitați-vă la priveliște. Plus că este un punct important în zona de nord-vest a țării. Avem aici aproape aeroportul Cluj-Napoca", spune Rares Ferdean, reprezentantul unuia dintre investitori.

Lucrările pentru stațiunea de vacanță din comuna Hida vor începe curând.