Acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa s-au apreciat, miercuri, cu 2,86% faţă de valoarea pe care o avea la sfârşitul şedinţei de marţi, până la 0,108 lei, pe fondul unor schimburi de peste 1,38 milioane lei.
Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate la Bursa de Valori Bucureşti în prima jumătate de oră a şedinţei de miercuri a fost de 3,99 milioane lei (1,17 milioane euro).
Indicele compozit al bursei, BET-C, s-a apreciat cu 0,33%, în vreme ce indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri, a crescut cu 0,11% faţă de valoarea din şedinţa de marţi. Indicele societăţilor financiare s-a depreciat cu 0,21%.
Tranzacţiile cu titluri financiare au înregistrat volume mici, în debutul şedinţei, valorile de tranzacţioare fiind sub 500.000 lei pentru fiecare dintre cele cinci societăţi.


