Nimeni nu poate opri avalanşa social media. Nici măcar fişa postului sau programul de muncă.
Studiul realizat de Trend Micro a analizat comportamentul a 1.600 de utilizatori de internet din Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Japonia descoperind că în ultimii doi ani reţelele sociale au început să fie tot mai folosite la locul de muncă, accesate de 24% dintre angajaţi, faţă de la 19% câţi o făceau în 2008. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Marea Britanie, 6 procente, şi ]nGermania, mai bine de 10 procente.
Dintre angajaţi cei mai tentaţi să folosească reţelele sociale la muncă sunt utilizatorii de laptop-uri , numărul acestora crescând cu 8% în ultimii doi ani. În Statele Unite numărul utilizatorilor de laptopuri care accesează reţele sociale la muncă a crescut în ultimii doi ani cu 10 procente iar în Germania cu 14 procente.
Un alt factor care influenţează rata de participare a angajaţilor la platformele de socializare este dimensiunea companiei. Dacă în Statele Unite şi Japonia angajaţii companiilor mari sunt mai puţin prezenţi în reţelele sociale în timpul programului – în aceste situaţii un cuvânt avându-l de spus politicile interne de restricţionare al accesului pe asemenea platforme – în Marea Britanie şi Germania dimpotrivă, angajaţii de la companiile mari tind să fie mai prezenţi în social media la birou decât cei din companiile mici.
Deşi atunci când vine vorba despre socializarea online managerii sunt îngrijoraţi de pierderea productivităţii, scurgeri involuntare de informaţii şi compromiterea securităţii reţelei, devine tot mai clar că acest fenomen a prins rădăcini adânci în comportamentul utilizatorilor de internet din întreaga lume. Totodată această creştere poate fi pusă şi pe seama exploziei interesului faţă de marketingul prin intermediul reţelelor sociale, care a beneficiat din plin de lumina reflectoarelor în ultimul an.
Tot mai mult Facebook la muncă: un sfert din angajaţi accesează reţele sociale în timpul programului
Publicat la 15.07.2010, 09:32:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Tech
Cum reușesc giganții Tech să evite plata taxelor. Cazul Palantir-Europa: miliarde din contracte publice, profituri mutate în SUA și impozite minime

Tech
Pariu de 1.160 de miliarde de dolari pe inteligența artificială. Giganții Big Tech au semnat contracte uriașe pentru centre de date înainte ca acestea să existe

Tech
Ați auzit de Anyscale? Este o companie tech înființată de un român și tocmai a fost vândută cu peste un miliard de dolari

Tech
Beneficii vs. riscuri. Ce urmează în epoca Inteligenței Artificiale

Tech
