money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Totul despre reorganizarea Romsilva. Câți directori rămân și pentru cât timp

Publicat la 24.07.2025, 17:15:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Totul despre reorganizarea Romsilva. Câți directori rămân și pentru cât timp

Romsilva intră într-o nouă eră. După scandalul bonusului uriaș de pensionare primit de un fost director – întors în funcție la doar câteva zile după „retragere” – și în contextul sesizărilor privind neregulile administrative, Guvernul a decis o reorganizare radicală a Regiei Naționale a Pădurilor.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a prezentat planul de reformă într-un briefing de presă, detaliind cei trei piloni pe care se va baza reorganizarea și impactul acestuia asupra structurii de conducere.

De la 41 la 12: Răsfirarea se oprește aici

Cel mai vizibil pas este reducerea numărului de direcții silvice: de la 41, la doar 12 regionale. Această tăiere vine cu o justificare fermă:

„Este o scădere necesară. Nu mai avem nevoie de un aparat administrativ supradimensionat. Trebuie oameni în teren, nu în birouri,” a spus ministrul.

Cu această restructurare, numărul de directori scade drastic: vor rămâne doar 12, câte unul pentru fiecare direcție regională. Măsura aduce o economie estimată la 19 milioane de lei anual, bani ce vor fi redirecționați către activitatea de bază – administrarea pădurilor.

Noii directori vor fi angajați prin concurs, în baza unui contract de mandat pe 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată – tot pe baza promovării unui nou concurs. Procesul va fi coordonat de Consiliul de Administrație.

Găurile negre” din contabilitate, închise

Al doilea pilon al reorganizării este eficientizarea financiară. Activitățile secundare ale Romsilva – cum ar fi exploatarea forestieră, întreținerea drumurilor forestiere, piscicultura sau hotelurile – vor fi tratate separat de activitatea principală, cea de administrare a pădurilor.

„Nu mai este acceptabil ca pierderile din activități secundare să fie acoperite cu bani din fonduri destinate pădurilor,” a subliniat Diana Buzoianu.

Indicatori de performanță: evaluare reală, nu formală

Al treilea pilon introduce criterii clare de performanță, atât financiare, cât și non-financiare. Acestea se vor aplica directorilor și șefilor de ocoale. Printre ele:

Pentru prima dată, aceste obligații vor fi măsurabile și cuantificabile, nu doar menționate generic în acte.

Control la Direcția Silvică Arad

Reorganizarea vine și pe fondul scandalului care a dus Romsilva pe prima pagină. Este vorba despre directorul din Arad, Domnul Țigan, care s-a pensionat cu un bonus de 100.000 de euro, pentru ca apoi să se reangajeze imediat.

„Am trimis Corpul de Control la Direcția Silvică Arad pentru a verifica legalitatea acestui caz,” a anunțat ministrul Mediului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite