money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Toyota a deapsit vanzarile General Motors in 2006

Publicat la 12.06.2007, 07:32:30

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Toyota a deapsit vanzarile General Motors in 2006

 

Toyota Motor Corp. a depăşit grupul american General Motors Corp în ceea ce priveşte vânzările înregistrate în 2006, devenind cel mai mare producător mondial de automobile, a anunţat o revistă specializată pe industria fabricării de maşini, Automotive News, relatează Reuters.

Automotive News Data Center, care publică un extrem de influent clasament anual al producătorilor de automobile, a anunţat că cel mai mare fabricant japonez de automobile, Toyota, a vândut cu 128.000 de automobile mai mult decât General Motors în 2006.

General Motors a comercializat în 2006 un număr de 8.679.860 de automobile.

În realizarea clasamentul său, centrul ce cercetare include vânzările efectuate de o companie subsidiară în totalul companiei-mamă ce deţine o participaţie majoritară.

Grupul GM, cu sediul la Detroit, care a ocupat prima poziţie în clasamentul mondial al producătorilor de automobile în ultimii 76 de ani, a înclus şi aceste automobile, în număr de 420.140 pentru anul 2006, în calculul producţiei totale.

Datele de vânzări ale grupului nipon includ şi vânzările diviziilor Daihatsu Motor Co. şi HinoMotors Ltd.

Chiar şi conform datelor emise de General Motors, vânzările globale pentru primul trimestru al 2007 au fost cu 70.000 de automobile sub nivelul atins de rivalul nipon.

Toyota este aproape sigură că îşi va păstra şefia clasamentului pentru întreg anul 2007, după ce a anunţat că mizează pe vânzări de 9,34 milioane unităţi, peste estimările GM, care mizează pe vânzări de 9,2 milioane unităţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite