Transportatorul naţional de electricitate Transelectrica va disponibiliza la filiala Smart circa 300-400 angajaţi, până la sfârşitul anului, întrucât staţiile vor fi automatizate, a declarat joi secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Tudor Şerban.
"Aceste disponibilizări ar fi trebit făcute mai demult. Aşa că, până la sfârşitul anului, vom disponibiliza la Smart 300-400 angajaţi, pentru că staţiile vor fi automatizate", a afirmat Şerban, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice. În prezent, Transelectrica are 2.200 angajaţi.
De asemenea, alţi 2.000 angajaţi ai unor producători din cadrul ministerului vor fi concediaţi în acest an. "La CNH Petroşani, vor fi eliberaţi din posturi circa 650 angajaţi. La fel de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Apoi, câte 50-100 persoane de la celelalte societăţi: Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Carbonifera Ploieşti, CET Deva, CET Paroşeni, Işalniţa (de la Complexul Craiova)", a spus Tudor Şerban.
Sursa:NewsIn

