”Companiile Transgaz şi E.ON România au semnat astăzi, 20 aprilie, la Bucureşti, un Memorandum de Înţelegere prin care îşi propun să colaboreze pentru consolidarea securităţii energetice a României, prin alinierea şi corelarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurii de gaze naturale în direcţia prevederilor Pactului Verde European şi a celorlalte prevederi legislative europene din domeniu”, anunţă Transgaz.
Memorandumul prevede colaborarea punctuală pe mai multe coordonate şi subliniază interesul companiilor pentru dezvoltarea de noi direcţii de cooperare prin identificarea şi implicarea în proiecte de interes comun, în scopul dezvoltării şi transformării infrastructurii de transport şi de distribuţie a gazelor naturale pentru a deservi pe termen lung consumatorii cu energie fără emisii poluante.
”Transgaz s-a aflat mereu în avangarda dezvoltării securităţii energetice a României. Am reuşit acest lucru prin proiectele de interconectare, prin parteneriatele încheiate, prin dezvoltările SNT. Am fost din timp atenţi la implicaţiile pe care Pactul Verde European şi noii combustibili le vor avea asupra sectorului energetic european. De aceea am şi decis să încheiem acest parteneriat de colaborare cu E.ON, pentru că împreună putem genera simbioza care să consolideze securitatea energetică a României. Transgaz a dovedit că este capabil să implementeze proiecte de investiţii complexe, de importanţă majoră, în condiţii de eficienţă economică şi siguranţă operaţională. Prin proiectele viitoare ne vom continua misiunea asumată cu aceeaşi responsabilitate pentru performanţă, competitivitate şi pentru dezvoltare sustenabilă a sectorului energetic românesc”, a declarat Ion Sterian, director general Transgaz.
Două dintre obiectivele vizate prin document sunt definirea unui plan de acţiune comun în vederea consolidării şi extinderii infrastructurii de gaze naturale în acord cu decizia strategică de a considera gazele naturale drept combustibil de tranziţie şi accelerarea cercetării rolului pe care infrastructura naţională de gaze naturale îl deţine în acomodarea gazelor verzi şi, în special a hidrogenului, prin schimb de informaţii de interes.

