money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMarian Manolache

Transgaz va vota pe 9 iunie acordarea celor mai mari dividende din istoria companiei

Publicat la 13.05.2011, 08:51:10

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Transgaz va vota pe 9 iunie acordarea celor mai mari dividende din istoria companiei
Urmărește money.ro pe Google News

Transgaz are 11.773.844 acţiuni în total. În cadrul aceleiaşi adunări vor fi supuse spre aprobare şi termenele de plată a dividendelor, potrivit Convocatorului publicat joi pe site-ul societăţii.

 

În 2010, Transgaz a acordat un dividend de 13,02 lei pe acţiune aferent anului 2009, iar în 2009 dividendele acordate s-au ridicat la 10,47 lei/acţiune (aferente anului 2008). În 2008, Transgaz a acordat pentru prima dată dividende, aferente anului financiar 2007, la un nivel de 9,66 lei/acţiune.

 

Profitul net al transportatorului naţional de gaze naturale Transgaz SA din Mediaş a crescut anul trecut cu 23%, la 367,79 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a companiei a crescut cu 10,5%, la 1,312 miliarde lei. În 2009, Transgaz a realizat un profit net de 298,63 milioane lei şi o cifră de afaceri de 1,187 miliarde lei.

 

Transportatorul naţional de gaze Transgaz este deţinut de statul român, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri având 73,5% din capitalul social, Fondul Proprietatea aproximativ 15%, iar restul de 11,5% reprezintă acţiunile libere (free-float), care se tranzacţionează la BVB.

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite