Transilvania Construcţii a obţinut în primele trei luni ale anului un profit net de 1,64 milioane lei, de aproape trei ori mai mic faţă de cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce veniturile companiei s-au diminuat cu 15%, indică rezultatele financiare transmise joi pieţei Rasdaq.

În primul trimestru de anul trecut, Transilvania Construcţii raportase un profit net de 4,61 milioane lei (1,38 milioane euro).

Afacerile companiei s-au comprimat cu 8% în primul trimestru al acestui an, la 13,46 milioane lei, după ce în perioada similară din 2007 se cifrau la 14,66 milioane lei (4,4 milioane euro).

Compania şi-a redus încasările în primul trimestru cu 15%, la 16,2 milioane lei, faţă de veniturile din aceeaşi perioadă a anului trecut, care au însumat 19,12 milioane lei (5,74 milioane euro).

În acelaşi timp, cheltuielile din primul trimestru al acestui an s-au ridicat la 14,27 milioane lei, cu 5,6% peste nivelul consemnat în perioada similară a lui 2007, de 13,51 milioane lei (4,06 milioane euro).

Transilvania Construcţii Cluj estimează pentru anul curent un profit net de 4,84 milioane lei, cu 40% mai mic faţă de cel de anul trecut, în contextul în care cheltuielile ar urma să sporească cu 9,52%.


Sursa: NewsIn